Foc, pucioasă, suferință veșnică. În asociere, termenii transmit un concept nu prea comod: Iadul. Întrebările referitoare la acest spațiu sunt la fel de multe ca și speculațiile pe marginea lui. Un studiu recent a relevat că oamenii care cred în existenţa iadului au o viaţă mai puţin fericită. Și nu doar atât.


La nivel individual, credinţa în iad este asociată cu un nivel mai scăzut de fericire şi satisfacţie în viaţă, arată o cercetare realizată la Universitatea Oregon. Cercetătorii au analizat date din statisticile provenite din 63 de țări pentru a afla în ce mod credinţa în Rai şi Iad afectează stările emoţionale ale oamenilor în viaţa de zi cu zi, afirmă studiul publicat de Live Science.

Premisa de la care au plecat cercetătorii este că mare parte dintre oameni cred atât în existenţa Raiului, cât şi în cea a Iadului. Concluzia cercetătorilor americani este mai mult decât provocatoare: cu cât credinţa în Rai excede credinţa în Iad, cu atât persoanele în cauză sunt mai fericite și mai satisfăcute de viaţa lor.

În schimb, cei ce s-au gândit la Iad (indiferent că erau sau nu persoane religioase) au înregistrat scoruri mai mici în ceea ce priveşte fericirea şi mai mari în ceea ce priveşte tristeţea, comparativ cu ceilalţi.

Cum se explică aceste concluzii? Una dintre ipotezele cercetătorilor este că Iadul fiind un concept negativ declanşează sentimente negative doar la simpla menționare a sa. Dar este posibil să fie luată în considerare și o altă explicație: o simplă gândire la Iad îi poate determina chiar și pe cei care nu sunt credincioşi să se întrebe ce se va întâmpla cu ei dacă greşesc cumva în convingerile lor.

Iadul, mai util decât Raiul?

O concluzie similară celei formulate de cercetătorii Universității Oregon a fost enunțată în urma unei alte cercetări desfăşurate la Universitatea din Kansas. Conform acesteia, acolo unde locuitorii tind să creadă mai mult în Rai decât în Iad, rata infracţionalităţii e mai mare. Și reversul este la fel de valabil. Probabil, explică cercetătorii, credinţa în într-o pedeapsă viitoare reduce comportamentele antisociale şi îi motivează pe oameni să fie mai cooperanţi, de teama pedepsei, susține The Economist. Deci, în mod surprinzător, credința în Iad ar putea fi de mai mare ajutor în modificarea comportamentului decât convingerea în existența Raiului.

Oamenii de știință preocupați de temperatura Iadului

Uneori, preocupările oamenilor de știință pot părea chiar ciudate. Mai ales atunci când obiectul de studiu este Iadul. În opinia celor interesați de acest spațiu, temperatura exactă din Iad nu poate fi calculată cu exactitate, doar estimată. Cu siguranță, ea trebuie să fie mai mică de +444, 6 grade Celsius. Cum au ajuns cercetătorii la această constatare? Concluzia lor este un rezultat al unui text din cartea Apocalipsei în care focul și pucioasa sunt asociate. În opinia lor, pentru a se putea vorbi despre un „lac" de pucioasă, adică de sulf topit (sub formă lichidă), temperatura trebuie să fie sub punctul de fierbere al sulfului topit, care este de +444,6 grade Celsius. La o temperatură mai mare decât aceasta, sulful nu ar mai exista sub formă lichidă, ci de vapori. Prin calcule complicate, au ajuns chiar la convingerea că Paradisul ar trebui să ajungă la temperatura de +526 grade Celsius! Deci, Raiul este mai „fierbinte" decât Iadul.

Dumnezeu, văzut prin ochii Bisericii

Disputa cu privire la existența Iadului și ce se întâmplă în interiorul său sunt, de fapt, rezultatul unei anumite percepții despre divinitate. Este cu adevărat Dumnezeu cel care apare în spatele unei concepții atât de înfiorătoare despre viața de după moarte? Chiar dacă, conform studiilor, credința în Iad poate tempera infracționalitatea, ceea ce ar putea fi invocat ca un efect benefic al acestei credințe, la fel de bine accentuează și nefericirea. Iar unul dintre rezultatele concrete ale conceptului este că inspiră teamă. Pe unii îi poate ține mai departe în biserică. Însă, îi și maturizează? Pe alții, cu siguranță, i-a determinat să abandoneze creștinismul. Și atunci, nu este și biserica responsabilă pentru modul în care a proiectat asupra lui Dumnezeu propria sa concepție despre „viața de apoi"?

Un răspuns îl oferă teologul Philip Yancey, în cartea Biserica: frustrare și împlinire, atunci când afirmă că „mulţi oameni care-L resping pe Dumnezeu, resping de fapt caricatura Sa pe care le-o prezintă Biserica. De multe ori îmi doresc să putem înlătură istoria Bisericii, să îndepărtăm sedimentele şi să descoperim cuvintele Evangheliilor ca pentru prima oară. Nu toţi L-ar accepta pe Iisus - nu L-au acceptat nici în vremea Sa - dar măcar nu L-ar respinge din motive false". Nu ar fi atunci mai oportună o abordare teologică mai lucidă cu privire la un aspect atât de esențial în formarea mentalității creștine, precum asocierea dintre Rai și Iad? Un răspuns detașat de tradițiile medievale poate că ar fi mai constructiv și mai biblic. Adică, exact ceea ce ar putea să „reabiliteze" imaginea lui Dumnezeu în ochii unei lumi secularizate.