Tullus Hostilius. Consemnat de tradiţie drept cel de-al treilea rege al Romei, a domnit între anii 673 şi 642 î.Hr.; era considerat fiul lui Hostius Hostilius, care a căzut în războiul împotriva sabinilor în vremea domniei lui Romulus. Istoriografia modernă tinde să recunoască în acest personaj o figură istorică reală, ce nu trebuie identificată cu Romulus, aşa cum s-a propus în trecut. Faptele sale sunt învăluite într-o aură de legendă, iar portretul pe care ni-l oferă tradiţia, de rege războinic şi feroce, dornic să reînvie fastul militar al lui Romulus mai degrabă decât domnia paşnică a lui Numa Pompilius, este îmbogăţit de nenumărate ornamente literare şi detalii imaginare.

Tradiţia îi atribuie supunerea Albei Longa, în cadrul căreia se înscriu lupta dintre Horaţii şi Curiaţi şi războiul împotriva cetăţilor Veies şi Fidene, care s-au aliat împotriva Romei şi au fost învinse, nu fără dificultate. Celebră este şi tortura pe care i-a rezervat-o lui Metius Fufetius, regele sau dictatorul din Alba ce încercase să trădeze: acesta a fost legat de două care şi sfâşiat, iar cetatea a fost distrusă şi locuitorii ei deportaţi pe colina Caelius.

Firea războinică a suveranului pare să se domolească, potrivit legendei, abia către sfârşitul vieţii sale, când Tullus, sătul de războaie, amintindu-şi vremurile liniştite ale lui Numa, a vrut să le reînvie. Dar zeii nu i-au primit darurile şi promisiunile; el a fost distrus împreună cu familia sa de focul lui Iupiter.

Dintre numeroasele legende şi povestiri populare ce au în centru figura suveranului, o putem considera fondată pe cea despre sfârşitul independenţei cetăţii Alba Longa; de asemenea, s-a confirmat atribuirea construirii aşa-numitei Curia Hostilia de la Roma, propusă de legende, unui rege pe nume Hostilius.